Cum spargem tiparele de comunicare limitative și să aducem echilibru ?

Suntem suma comportamentelor și convingerilor noastre. Ceea ce facem zilnic ne definește. Cel mai important este sa descoperi fricile care te împiedică să aduci lucrurile în echilibru.

  1. Cum se crează o convingere:

Convingerile, inițial, credințe, sunt gînduri, idei, principii pe care fiecare dintre noi le are și pe care le considerăm a fi adevărate. Credințele sunt acele crezuri pe care le asimilăm de mici și ne sunt transmise de la părinți, bunici, profesori, crezuri pe care cu intenție sau fără, le-am aprobat, admitem că sunt corecte, adevărate și le transformăm în convingeri. În decursul viețîi ne formăm un întreg sistem de astfel de convingeri care ne influențează viață. Pe unele le recunoaștem că zicale : “bărbatul trebuie să fie capul familiei”, “spune-mi ce prieteni ai, ca să-ți spun cine ești”, “viața e grea”, “în oameni nu trebuie să ai încredere” etc.

2. Convingeri suportive și limitative

În funcție de influență și direcționarea acțiunilor noastre, convingerile pot fi clasificate în 2 tipuri principale:

   a. Convingeri pozitive sau suportive  care ne impulsionează și ne susțin în ceea ce dorim să realizăm.

   b.Convingeri negative sau limitative care ne trag înapoi și ne limiteaza în a ne trăi viața pe care ne-o dorim cu adevărat. 

Mintea noastră are obiceiul să considere adevărate acele lucruri care i-au fost repetate foarte foarte des (aici vă recomand Filmul Focus“ cu Will Smith). De exemplu, dacă ni se repetă e multe multe ori în copilărie că “nu ești bun de nimic’, mintea noastră a perceput acel lucru ca fiind adevărat, iar nouă ni s-a transformat în convingere negativă că exact așa suntem. 

O persoană cu o astfel de convingere va avea că dialog interior în care își vorbestete demoralizator, se judecă, critică pe sine însuși (nu pot, nu voi reuși  niciodată, nu știu nimic). În acest fel, dialogul interior se mulează pe convingere și o susțîn. 

Toate convingerile negative sunt în strînsă legătură cu experiențele din trecutul nostru. Pentru a află dacă o convingere este pozitivă sau negativă, ne punem următoarea întrebare: “Această convingere mă ajută sau mă împiedică să trăiesc viața pe care mi-o doresc?” 

Este interesant să observăm cum ne apărăm cu ardoare convingerile, iar acestea convingeri nici măcar nu sînt ale noastre, dar sunt imprimate de părinți, de școală și societate. 

Cel mai des întîlnite Convingeri limitative:

  1. eu nu mă pot schimbă, eu sînt așa  – ce înseamnă asta? adică ești la fel la 20-30-50-70 ani? Cu siguranță fiecare am avut niște convingeri la 20 ani, și avem altele la 30, pentru că celulele noastre se reînnoiesc mereu, iar noi învățăm din ce în ce mai mult.
  2. nu pot să mă schimb – adica nu îți proprui să faci asta? adica nu știi cum să o faci, nu ai cunoștințe? ai încercat?
  3. ceva/altcineva mă face să reacționez așa  (pentru că mediul, soțul, bonă, bunica) – nimeni nu te face să faci nimic, doar tu alegi să te comporți cum te comporți.
  4. nu știu cum am reacționat așa, așa mi-a venit  – este egală cu acele comportamente care le facem exact că mama/tată și mai ales care ni-am promis că nu le vom face niciodată, dar te trezești că le-ai făcut. Dar, asta putem schimbă, doar trebuie să descoperi care Convingere este aici (căci la fiecare este diferită) și încearcă să o înlocuiești.

Noi oamenii, deseori, pentru a ne feri de respingere (acea respingere care ne sperie atât de tare), avem tendința să ne amenințam în următoarele moduri:

  • S-ar putea să greșesc. 
  • S-ar  putea să fie cineva căruia să nu-i placă.
  • Cineva o să mă critice.
  • O să mă impun.
  • El/ea o să creadă că nu sunt bun/ă de nimic.
  • Poate oamenii or să creadă că am defecte.
  • S-ar putea să plece. 

Când vei fi capabil să îți dai următoarele replici la afirmațiile de mai sus, atunci vei ști că te transformi în adult echilibrat. 

  1. Sigur voi greși dacă voi face ceva, în special dacă voi face o acțiune nouă. 
  2. Pot fi aproape sigur că vă exista cineva căruia nu o să îi placă ceea ce fac. Nu ne plac tuturor aceleași lucruri.
  3. Da, cineva mă va critica. Chiar nu sunt perfect. Unele critici sunt utile. 
  4. Sigur, de fiecare dată vorbesc și întrerup pe altcineva, mă impun.
  5. Poate o să creadă că nu sunt bun de nimic. O să pot depăși această situație? Poate că uneori nu sunt atât de minunat. Uneori celălalt îmi trage un perdaf de nu-l pot duce. Pot face diferența între aceste două cazuri?
  6. Dacă mă gândesc că am nevoie să fiu perfect, sunt mari șanse să găsesc mereu imperfecțiuni. 
  7. Deci, pleacă. Poate chiar ar trebui să plece și, oricum, o să depășesc eu cu bine și povestea asta. 

Citește și “Cum te simți când copilul tău are un tantrum?”