Dacă am întreba “care este locul lor în lume?”, un grup de copii mici, din orice cultură, orice localitate – iată câteva dintre lucrurile pe care le-ar putea spune:
- Depind de ceilalți pentru toate nevoile mele, de la adăpost, mâncare și igienă, la afecțiune, îndrumare și dragoste.
- Sunt mic.
- Contează?
- Sunt OK?
- Sunt demn de a fi iubit?
- Am foarte puțină, sau nici o putere.
- Mă simt vulnerabil. Lumea poate fi imprevizibilă, chiar înfricoșătoare!
- Când m-am născut, eram complet neputincios.
- Încerc să îmi dau seama cum funcționează TOTUL: limbaj, indicii și reguli sociale, cauză și efect. Totul este atât de nou!
- Învăț să pășesc – literal și la figurat – în această lume.
- Toți cei din jurul meu așteaptă ca eu să funcționez așa cum o fac ei. Încerc din greu să fac ceea ce este “normal”.
- Unele dintre experiențele mele le-am simțit fiind imens de dificile.
- Încerc! Vedeți cât de greu încerc?
- E greu să fii copil!
Deci, nu este de mirare că copiii explodează! Și da, ei explodează, des. Iar de cele mai multe ori, pentru noi, pare că explodează din cele mai stupide motive. Ai observat și tu cum de la un lucru foarte mic care merge prost ies la iveală un amalgam de emotii, ca și cum lumea s-ar termina?
Dar, emoțiile nu sunt doar despre puținul lucru care a mers prost. „acel lucru stupid” este doar un pretext, o amintire a altei dificultăți. Poți alege unul din lista de mai sus. „Motivul mărunt” este ca un virf de ac care sparge un balon cu apă. El ne deschide porțile spre inundația aia de emoții.
Copiii nu sunt capabili să gândească logic/rațional atunci când sunt agitați/cînd au un tantrum, și este în regulă să fie așa.
Cu siguranță, copiii nu sunt „raționali” atunci când au emoții atât de mari. Adică, ei nu sunt capabili să se controleze, pentru că literalmente, aceste emoții nu pot fi motivate. Acesta este motivul pentru care încercarea de a vorbi cu copilul în acest moment emoțional nu vă va oferi rezultate. Copiii aflați în mijlocul unui tantrum nu sunt capabili să gândească logic, deoarece creierul lor, inundat de sentimente, își închide gândirea rațională și sentimentele preiau controlul. De aceea, copiii noștri fac lucruri “iraționale” și se angajează într-un comportament negativ, de exemplu, de multe ori, ei vor face exact ceea ce le-ai spus să nu facă.
De ce “să-i lăsăm pe copii să treacă prin acest tantrum” îi ajută defapt să se recupereze ?
Pentru că cu toții ne dorim ca copiii noștri să fie fericiți, iar a-i vedea în suferință este extrem de insuportabil pentru noi, încercăm foarte des să evităm acea explozie de sentimente. La urma urmei, acesta este cel mai probabil ceea ce ni s-a întâmplat când eram mici și plini de sentimente noi înșine. În plus, deseori ne prinde gândul: „Ce fac eu greșit pentru ca copilul meu să reacționeze așa?”
Așa că ne distragem copilul sau încercăm să remediem orice mic tantrum care apare. Încercăm să rezonăm, să ținem lecții sau să punem capăt comportamentului prin orice mijloace/resurse/instrumente vin automat din subconștient. Uneori ne certăm, ne împiedicăm sau pedepsim și adesea ne inundă frica “să nu creadă alții că nu avem control asupra copiilor noștri”.
Dar, există o altă CALE! Plânsul este FIRESC. La fel de natural cum este râsul, țipătul, tremurarea și transpirația.
Acestea sunt toate modalitățile prin care copiii noștri își scot cele mai puternice sentimente. Plânsul, tremurul, transpirația și chiar râsul sunt mecanisme înnăscute pe care, de-a lungul secolelor, corpurile noastre le folosesc pentru a expulza sentimentele din “sistemul nostru”. Corpul percepe astfel: au iesit de acolo?, huh, gata, nu trebuie să mai suport greutatea lor.”
Este un proces similar cu cel care ne ajută să digerăm mâncarea (sistemul digestiv). Facem cu emoțiile ceea ce facem cu mâncarea. Cum? – Absorbim în toate celulele ceea ce ne hrănește și apoi expulzăm ceea ce nu mai este bun.
Nu avem tendința să închidem un râs puternic, așa cum facem cu plânsul. Și în graba noastră de a ne proteja, am închis un sistem menit să ne ajute să ne vindecăm în mod natural. În schimb, atunci când ascultăm, concentrându-ne toată atenția și acea grijă profundă, putem ajuta copiii noștri să se recupereze și să meargă mai departe simțindu-se alinați, iubiți și în siguranță.
Am văzut 3 ani la rând modul în care copilul meu își sparge blocurile emoționale când îi ofer prezența și ascultarea mea profundă în acest mod, practic non-verbal, deoarece el reușește să își exprime toate emoțiile puternice și se simte în siguranță să o facă lângă mine anume.
Cum ascultarea contribuie la apropiere?
Atunci când copiii noștri au sentimente puternice, ne apropiem de ei, oferim căldură, contact vizual, empatie și o atingere blândă și ascultăm supărarea lor cu toată atenția noastră, fără a încerca să „reparăm” orice pare atât de greșit. Venim spre ei cu o atitudine plină de încredere.
Când copiii ne ancorează pe noi prin furtuni emoționale, ei folosesc căldura și siguranța atenției noastre pentru a scoate acele emoții dificile. Afară iese durerea, ramine doar dragostea in interior. Întrucât centrul de raționament al creierului este momentan oprit, cuvintele nu pot ajunge la copiii noștri, așa cum limbajul corpului o face într-un moment emoțional, astfel încât a rămâne aproape este cel mai valoros. Odată ce emoțiile și-au parcurs cursul, în timp ce lacrimile se usucă și plânsul se oprește, ajungem în cealaltă parte a furtunii și îi vedem pe copiii noștri că încep să se relaxeze. Abilitățile lor de raționament sunt restabilite și se simt pregătiți să încerce din nou, să coopereze, să urmeze îndrumările noastre.
Nu este nevoie de prelegeri sau pedepse! Doar așa putem vindeca traumele, expulzând din corpul nostru sentimentele rămase din experiențe dificile. Astfel obținem rezistență, care este ancorată de prezența iubitoare a cuiva care ascultă cu grijă.
Dacă am întreba copiii “cum se simte cînd este ascultat și înțeles?”, cu siguranță ei vor răspunde:
„Mă simt în siguranță și protejat.”
„Mă simt văzut și auzit.”
„Mă simt mai aproape de părinții mei.”
„Simt că părinții mei mă înțeleg, nu mă învinovățesc.”
„Plânsul meu este o parte firească din cine sunt. Este o modalitate de a mă exprima. ”
„Când am sentimente mari, am un spațiu sigur pentru a fi auzite.”
Aceste răspunsuri sunt auzite de la copiii crescuți de părinți care sunt mereu gata să asculte. Această conexiune devine fundamentul care le permite să se joace și să învețe liber, cu curiozitate și liniște sufletească despre această lume fascinantă a noastră.
Data viitoare când copilul dvs. va plânge, apropiați-vă cu blândețe, țineți-vă și nu întrebați “ce s-a întâmplat?” sau să le spuneți cuvinte de genul „shhhh, gata gata” sau „hai gata că nu e mare treabă”. Dar, recomand să încercați să le spuneți doar: „Sunt aici. Știu că îți este greu. Eu sunt lângă tine”
Lasă strigătul să vină – și să treacă – în mod natural, cu sprijinul și prezența voastră iubitoare. Și apoi fii atent la răspunsurile copilului tău.
Ai încercat această abordare? Împartă-te cu noi. Ce ai observat?
©Marcelina Uncu