Spunem “BRAVO” sau nu ? Cât de des o spunem și cum ?

Sunt sigură că veți fi de acord cu mine că avem fiecare dintre noi niște automatisme în vorbire, adică niște cuvinte care “singure ies pe gură” și ne dăm seama de ele doar după ce le-am zis și nu le mai putem retrage. Recunosc că sunt niște momente în care nu te simți deloc bine. 

Ei, “bravo” pentru mulți este cel mai des folosit: de părinți, educatori, profesori, babysitter etc. . La terene de joacă poți auzi cuvîntul aceste de minimum 50 ori într-o ora: “împarte jucăria – Bravo”, “ridică-te de jos – așa, bravo”, “cum spui tu mama? – bravoo”; “mami, ia uite unde am putut urcă’ – “bravoo” zice mama cu ochii în altă direcție. 

”Bravo” este o capcană destul de mare pentru părinți și copii. El poate pune bariere și poate crea comportamente false pentru că copilul uită exact ceea ce este mai important: gândurile, sentimentele și valorile lui. Copiii au nevoie de sprijin necondiționat și de iubire fără obligații. Iar acest ”bravo!” este condiționat pentru că el înseamnă că oferim atenție, recunoaștere și aprobare pentru că au făcut lucruri care ne bucură/ne fac mândri de el.

Cel mai rău, este că atunci când folosim “bravo” dezvoltăm imaginea de sine a copilului și nu stimă de sine. Cu alte cuvinte, copilul se evaluează pe sine în funcție de ce cred ceilalți despre el și nu în funcție de ceea ce crede el despre sine. 

Stimă de sine – suma lucrurilor pe care le simți despre ține în interior.
Imaginea de sine – suma lucrurilor pe care crezi că ceilalți le simt despre tine.
Ego-esteem – crezi că eșți mai bun decît alții.

Noi, părinții, suntem responsabili să dezvoltăm stimă de sine la copiii noștri, pentru că el să știe la ce este bun, ce poate și ce nu, care e adevărata lui valoare, care sunt limitele lui, dar nu să caute confirmări de la cei din jur și să se aprecieze doar după ce îi spui ceilalți. Ce face în schimb lauda:

– construiește imagine de sine, nu stimă de sine;
– e întotdeauna pozitivă și creăm o iluzie;
– se concentrează pe calități exterioare doar;
– adaugă presiune!

Children learn to make good decisions by making decisions, not by following instructions.

Mary Budd Rowe, cercetător de la Universitatea din Florida, a descoperit că elevii care au fost lăudaţi cu generozitate de profesorii lor ezitau mai mult când răspundeau la întrebările acestora şi aveau un ton al vocii interogativ („hmm, şapte?”). Ei aveau şi tendinţa de a-şi retrage imediat ideea sugerată când un adult nu era de acord cu ei. Şi era mai puţîn probabil că ei să ducă la bun sfârşit sarcinile dificile sau să împărtăşească ideile lor cu alţi elevi.

În multe lucrări scrise de Alfie Kohn, gășiți cîteva motive principale de ce nu se recomandă să spunem doar bravo copiilor: 

1. Îi manipulează pe copii.

2. Creează persoane dependențe de laudă.

3. Duce la pierderea interesului.

4. Îi răpeşte unui copil plăcerea de a face ceva.

5. Diminuează reuşita.

Ce zicem sau facem în schimb? 

Alternativă este să colaborăm cu copilul, să descoperim motivele pentru care el se poartă într-un fel sau altul, să înțelegem ce simt ei și mai ales să-i implicăm pe copii în procesul de luare a deciziilor. 

De multe ori, copii au nevoie doar să se simtă văzuți. De exemplu: “mami, uite unde am urcat”, aici copilul doar vrea atenția mamei, doar să simtă că a fost văzut. În aceste momente, e mai ok să faci contactul vizual și să nu spui chiar nimic, sau puteți spune “Văd că ai urcat cu o treaptă mai sus” sau “Ai reușit”. 

Alteori, copilul are nevoie să îi cerem părerea, mai ales în procesul de creație (plastilină, desenat/pictat, colorat, construit etc). “Mami/tati, uite ce am desenat” – faceți contact vizual, apoi întrebați “da scumpule, văd. Poți să-mi spui aici ce ai desenat? Dar aici? Aici observ că ai folosit culoarea X”, ‘care parte a desenului ți-a părut mai anevoioasă?” și să vedeți cîte chestii o să va poveseasca copilul despre desenul lui care în viziunea voastră era doar “cai verzi, pe pereți”. 

Când copiii ne vin în ajutor cu ceva, să le mulţumim: “Mulţumesc că ai adus farfuria, apreciez/sunt recunoscătoare”. 

Foarte des se laudă copilul cînd împarte jucăriile. Voi știți că eu nu sunt de acord cu ideea că copiii “trebuie” să se împartă afară cu jucăriile personale, dar asta e altă tema. Dar, și aici, dacă copilul a împărțit, în loc de bravo puteți spune “am observat că ai împărțit cu Matei jucăriile. Cum te-ai simțit?” 

Adică, pe scurt, în loc de bravo mai bine: “faci doar contactul vizual și nu spui nimic” sau  “comentezi mai puțin și lași copilul să povestească mai mult” sau cel mai simplu “spui ce observi”. 

Iar cel mai important, înainte să spui ceva, răspunde la aceste 2 întrebări pentru tine:

  1. Îl ajută acțiunile noastre să aibă un simț al controlului asupra propriei vieți – sau să aștepte mereu aprobarea noastră? 
  2. Îl ajută să devină mai entuziasmat de ceea ce face – sau transformă acțiunea în ceva ce vrea să facă cât mai rapid pentru a primi aprobarea/laudă/recompensă?

Un articol tare bun puteți găși și aici, iar o carte super bună pe această tema este “Copilul tău competent”, de Jesper Juul și toate cărțile scrise de Alfie Kohn, în special “Parenting Necondițonat” .

7 thoughts on “Spunem “BRAVO” sau nu ? Cât de des o spunem și cum ?”

  1. Acest “bravo ” este si boala mea, iese fara sa imi dau seama…Acum lucrez mult la acest Capitol,sper sa scap curind de el. Multumesc mult de articol, foarte util.

  2. Foarte frumos,explicit si corect. Am vazut in ochii copilului meu des o pauza asteptand aprobarea mea prin ”bravo” si mi-am dat seama ca o fac prea des. Deci am decis sa discut actiunile lui fara a exclama ceva, acum pare sa fie mai independent cand face ceva 🤍 si o face mai cu entuziasmat.

  3. Marcelina multumim! Esti foarte de ajutor noua, mamicilor, ne indrumi mereu sa fim mai bune, sa cunoastem si sa ne controlam actiunile care sunt multe si pe automat 🤍

Leave a Comment

Your email address will not be published.